Studiile asupra sentienței (>eng. sentience) animalelor non-umane vorbesc despre capacitatea animalelor non umane de a avea trăiri pozitive sau negative. La cel mai elementar nivel, experiențele pozitive și negative sunt plăcerea, respectiv durerea, dar ele pot include stări psihologice de bucurie și suferință.
Acolo unde există sentiență trebuie să fie și conștiință. Asta pentru că sentiența, capacitatea de a simți plăcere și durere, necesită conștiință. Plăcerea și durerea sunt lucruri de care suntem conștienți. Datorită acestei relații strânse dintre conștiință și sentiență, termenii de sentiență animală și conștiință animală sunt, în fond, sinonime. Studiile legate de conștiința animală sunt adesea studii asupra sentienței, deoarece indicatorii celei din urmă pot fi observați.
Studiul sentienței animale nu este un domeniu matur încă. După cum am notat în textul despre animale care au conștiință, nu știm în prezent ce ar trebui o creatură să dețină pentru ca aceasta să poată simți durere. Astăzi știm totuși că anumite regiuni ale sistemului nervos al animalelor joacă un rol esențial în apariția experiențelor plăcute sau neplăcute. Știm, de asemenea, modul în care funcționează și interacționează aceste regiuni. De exemplu, înțelegem mecanismele care stau la baza transmiterii durerii.1 Dar nimeni nu știe cum ar trebui să fie construit organul central al sistemului nervos pentru ca acesta să dea naștere conștiinței care declanșează durerea. Iar aceasta este întrebarea cheie.
Nu este vorba doar de faptul că nu știm prea multe despre problema conștiinței. De asemenea, nu știmcât de greu va fi să o rezolvăm. Dar problema crucială este că se depune prea puțin efort în rezolvarea acestei probleme și prea puțin se conștientizează nevoia unui asemenea efort.
Sentiența animală nu a beneficiat decât de studii foarte limitate. În ultimii ani, subiectul a atras mai multă atenție, nu atât din interes moral față de animalele non umane, cât din faptul că acesta vine ca un produs secundar al cercetărilor asupra conștiinței umane.
Putem vedea cât de limitate sunt studiile pe această problemă comparând-o cu atenția acordată subiectului diferit, dar înrudit, al cogniției animalelor. Cogniția animală este studiul capacităților intelectuale ale animalelor non-umane. Știm mult mai multe despre aceasta decât despre sentiența animală.
Multe animale non-umane au capacitatea de a înțelege concepte, inclusiv cele complexe sau abstracte. Un concept este un fel de recipient mental sau categorie mentală sub care includem impresii pe care le percepem sau idei pe care le construim pe baza acelor impresii. O creaturăcare are capacitatea de a formaconcepte poate raționa și să avea convingeri. Nu știm încă dacă o creatură ar putea avea convingeri fără capacitatea de a forma concepte..
Animalele care au această capacitate sunt mamiferele și păsările, dar nu numai. După cum arată Donald Griffin, care a fost pionierul studiului asupra etologiei cognitive (studiu al cogniției animale bazat pe observarea comportamentului animalelor), multe alte animale au această capacitate.2 Unul dintre fenomenele pe care ne bazăm aceeastă concluzie este comunicarea animală. Un exemplu în acest sens este comunicarea dintre albine care are loc atunci când ele își transmit informații cu privire la locația florilor cu polen. Dacă albinele sunt conștiente, cea mai plauzibilă explicație a comportamentului lor ar fi aceea că ele pot înțelege și folosi concepte.
Motivul pentru care studiile asupra minții ființelor umane și în special a altor animale s-a concentrat pe alte probleme decât simpla posesie a conștiinței se datorează unui număr de așa-zise prejudecăți speciisiste (n.t. >eng. speciesism – supremație umană). Alte probleme au fost percepute ca fiind mai interesante din cauza importanței reduse pe care o dăm sentienței. Această neglijare are loc în mare parte datorită faptului că sentiența nu a fost recunoscută ca și caracteristica relevantă în determinarea statutului moral. După cum se explică în secțiunea despre argumente pro și contra supremației umane, se presupune adeseori că ceea ce contează pentru a primi considerație morală este posesia unor capacități cognitive complexe. Cu totate acestea, secțiunea respectivă arată motivele pentru care am conchide că conștiința ar trebui să fie singurul criteriu relevant. Se pare că ideea potrivit căreia capacitățile complexe sunt mai importante decât conștiința a jucat un rol în concentrarea asupra celei dintâi, decât asupra celei din urmă.
Cu toate acestea, implicațiile posesieii de conștiință este o problemă mult mai fundamentală decât posesia unei simple cogniții. După cum arată secțiunea asupra relevanței sentienței, întrebarea care contează atunci când se decide dacă cineva merită preocuparea noastră este dacă acea ființă este conștientă, și nu dacă are anumite capacități intelectuale.
Asta nu înseamnă că studiile despre cogniția animală nu sunt utile deloc. Posesia anumitor capacități intelectuale oferă dovezi pentru existența conștiinței. În plus, demonstrând că există animale non-umane cu capacități care sunt considerate deseori unice omului, arată că presupunerile antropocentrice despre eminența umană sunt nefondate și își au rădăcinile în prejudecățile speciisiste. Această revelație poate fi de ajutor – din nou, în mod indirect – în sensul că ne ajută să ne reexaminăm asumpțiilespeciisiste, arătându-ne unele convingeri pe care le avem și care sunt probabil greșite, dar totuși tind să rămână neexaminate.
Totuși, cele două avantaje evidențiate mai sus trebuie să fie puse în balanță cu multele dezavantaje care există. Cercetarea cogniției animale este o deviere a atenției noastre din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, beneficiile indirecte ale unor cunoștințe mai vaste despre sentiența animală și potențialul de contestare a speciismului sunt reduse semnificativ din cauză că studiile se concentreazză pe cogniție în loc de conștiință.
În al doilea rând, accentuarea cogniției în detrimentul conștiinței poate creea impresia că ceea ce contează din punct de vedere moral nu este conștiința, ci posesia anumitor capacități cognitive. Drept consecință, o gamă largă de concepții ce întăresc prejudecata antropogenă speciisistă ar fi reafirmate, așa încât doar posesia unor stări de conștiință tipic omenești ar fi relevante din punct de vedere moral.
În cele din urmă, există o problemă care nu poate fi ignorată. Cercetările efectuate asupra cogniției animale adeseori fac rău animalelor folosite în cercetare. Cercetările privind conștiința animală ar putea și ele să le vătămeze. Dacă respingem speciismul, ar trebui să ne opunem atât acestui tip de cercetare așa cum ne-am opune cercetărilorsimilare pe subiecți umani.
Cercetările în acest domeniu pot fi efectuate, totuși, folosind metode care nu sunt invazive. Un exemplu este cercetarea lui Antonio Damasio din cadrul Universității din Iowa, care a studiat în ce mod conștiința este afectată la subiecții umani care au suferit diferite tipuri de leziuni. Această cercetare a adus foarte multe cunoștințe noi despre modul în care creierul declanșează trăiri conștiente.3
Allen, C. (1998) “Assessing animal cognition: Ethological and philosophical perspectives”, Journal of Animal Science, 76, pp. 42-47.
Beck, B. B. (1982) “Social cognition in fishes”, Journal of Human Evolution, 11, pp. 3-17.
Bekoff, M. & Pierce, J. (2009) Wild justice: The moral lives of animals, Chicago: University of Chicago Press.
Bekoff, M.; Allen, C. & Burghardt, G. M. (2002) The cognitive animal: Empirical and theoretical perspectives on animal cognition, Cambridge: MIT Press.
Bshary, R.; Gingins, S. & Vail, A. L. (2014) “Chimpocentrism: Bias in cognitive ethology”, Trends in Cognitive Sciences, 18, pp. 465-471.
Cheney, D. L. & Seyfarth, R. M. (1990) How monkeys see the world: Inside the mind of another species, Chicago: University of Chicago Press.
Clayton, N. S.; Bussey, T. J. & Dickinson, A. (2003) “Can animals recall the past and plan for the future?”, Nature Reviews of Neuroscience, 4, pp. 685-691.
Curtis, S. E. & Stricklin, W. R. (1991) “The importance of animal cognition in agricultural animal production systems: An overview”, Journal of Animal Science, 69, pp. 5001-5007.
Duncan, I. J. H. & Petherick, J. C. (1991) “The implications of cognitive processes for animal welfare”, Journal of Animal Science, 69, pp. 5017-5022.
Gallup, G. G., Jr. (1985) “Do minds exist in species other than our own?”, Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 9, pp. 631-641.
Griffin, D. R. (1995) “Windows on animal minds”, Consciousness and Cognition, 4, pp. 194-204.
Hampton, R. R. & Hampstead, B. M. (2006) “Spontaneous behavior of a rhesus monkey (Macaca Mulatta) during memory tests suggests memory awareness”, Behavioural Processes, 72, pp. 184-189.
Herrnstein, R. J.; Loveland, D. H. & Cable, C. (1976) “Natural concepts in pigeons”, Journal of Experimental Psychology: Animal Behavior Processes, 2, pp. 285-302.
Kirkwood, J. K. & Hubrecht, R. (2001) “Animal consciousness, cognition and welfare”, Animal Welfare, 10, suppl. 1, pp. 5-17.
Lurz, R. W. (2009a) Philosophy of animal minds: New essays on animal thought and consciousness, Cambridge: Cambridge University Press.
Lurz, R. W. (2009b) Mindreading animals: The debate over what animals know about other minds, Cambridge: MIT Press.
Narby, J. (2005) Intelligence in nature, New York: Penguin.
Neisser, U. (2014 [1967]) Cognitive psychology, New York: Psychology.
Pearce, J. M. (2008 [1997]) Animal learning and cognition: An introduction, 3rd ed., New York: Psychology.
Pepperberg, I. M. (1999) The Alex studies: Cognitive and communicative abilities of Grey parrots, Cambridge: Harvard University Press.
Prat, Y.; Taub, M. & Yovel, Y. (2016) “Everyday bat vocalizations contain information about emitter, addressee, context, and behavior”, Scientific Reports, 6 [accesat la 23.12.2016].
Romanes, G. J. J. (1882) Animal intelligence, London: Kegan Paul, Trench & Co. [accesat la 11.01.2014].
Shea, N. & Heyes, C. (2010) “Metamemory as evidence of animal consciousness: The type that does the trick”, Biology and Philosophy, 25, pp. 95-110 [accesat la 05.03.2014].
Shettleworth, S. J. (1998) Cognition, evolution and behavior, New York: Oxford University Press.
Spruijt, B. M. (2001) “How the hierarchical organization of the brain and increasing cognitive abilities may result in consciousness”, Animal Welfare, 10, Suppl. 1, pp. 77- 87.
Steward, H. (2009) “Animal agency”, Inquiry, 52, pp. 217-231.
Stich, S. (1979) “Do animals have beliefs?”, Australasian Journal of Philosophy, 57, pp. 15-28.
Animal Cognition Network (2010)
University of Nebraska – Lincoln libraries. Center for Avian Cognition, “Avian Cognition Papers”.
1 De fapt, nocicepția și durerea au fost studiate de cele mai multe ori pe animale non umane în laborator. Pentru un raport detaliat asupra percepției durerii, cu o listă de mai mult de 670 de referințe, vezi Le Bars, D.; Gozariu, M. & Cadden, S. W. (2001) “Animal models of nociception”, Pharmacological Reviews, 53, pp. 597-652 [accesat la 21.02.2013].
2 Vezi în special Griffin, D. R. (1981) The question of animal awareness: Evolutionary continuity of mental experience, New York: Rockefeller University Press; (1984) Animal thinking, Cambridge: Harvard University Press; (1992) Animal minds, Chicago: University of Chicago Press.
3 Damasio, A. R. (1999) The feeling of what happens: Body and emotion in the making of consciousness, San Diego: Harcourt; (2005 [1994]) Eroarea lui Descartes: emoţiile, raţiunea şi creierul uman, București: Humanitas; (2010 [2003]) În căutarea lui Spinoza: cum explică ştiinţa sentimentele, București: Humanitas.