Criterii pentru recunoașterea conștienței

Există trei criterii generale pentru a stabili dacă o ființă are conștiență. Acestea implică considerente (1) comportamentale, (2) evoluționare și (3) fiziologice.

Comportamentul

Atunci când simțim suferință sau plăcere, tindem să ne comportăm în anumite feluri. Ne strâmbăm, plângem, gemem… Și același lucru este valabil și pentru alte ființe simțitoare. Acest lucru se aplică atât la ființe umane, cât și la un număr mare de ființe non-umane. Un astfel de comportament indică faptul că cei care se comportă astfel au trăiri pozitive sau negative.¹

În plus, există anumite tipuri de comportament care ne-ar putea face să credem că o ființă ar putea avea asemenea trăiri, și anume acele ființe care demonstrează o înțelegere a aspectelor benefice sau dăunătoare ale mediului lor. De exemplu, am putea observa că un animal, după ce a fost ars pentru prima dată, se va feri de foc pe viitor. Același lucru se aplică în cazul experiențelor pozitive, cum ar fi atunci când un animal găsește mâncare într-un anume loc și se întoarce se întoarce mai târziu în acel loc. Cu toate acestea, doar acest tip de comportament nu ne oferă motiv plauzibil să credem că aceste creaturi pot trăi suferință sau plăcere. Este, în general, un motiv pentru a crede că acestea pot avea trăiri și că, prin urmare, suntconștiente. Deși ar trebui să observăm de asemenea, că este perfect posibil să existe ființe conștiente, dar lipsite de orice capacitate de învățare.

Acestea sunt exemple de comportament specific multor animale non-umane. Dar aceste creaturi se comportă în moduri complexe nu doar în situații în care am putea crede că au simțământul suferinței sau al plăcerii. Ceea ce este mai relevant pentru a stabili dacă o ființă este conștientă nu este felul în care reacționează în aceste cazuri particulare, ci felul în care acea ființă se comportă în general. Comportamentul unui animal ne poate determina să înțelegem că este conștient, chiar dacă acesta nu prezintă semnele suferinței sau ale plăcerii. Iată motivul.

Animalele reușesc să supraviețuiască (și din perspectivă evoluționistă, să dea mai departe materialul lor genetic succesorilor) datorită faptului că se comportă în anumite feluri. Astfel, acele ființe care evită ceea ce le pune sub amenințare supraviețuirea și caută ceea ce o promovează supraviețuiesc. Cheia pentru acest lucru este comportamentul. Conștientizarea oferă o gamă largă de posibilități de supraviețuire și de perpetuare a materialului genetic acelor organisme care au norocul de a avea conștiență, deoarece determină felul în care acționează. Acest lucru se întâmplă datorită motivației. Experiențele pozitive și negative motivează subiecții să reacționeze favorabil sau nefavorabil la ceea ce le provoacă. Acest tip de reacție la trăiri pozitive sau negative nu ar fi putut fi programat în creaturi cărora le lipsește genul de motivație determinată de capacitatea de conștientizare.²

Astfel, constatăm că posesia conștienței este cea mai plauzibilă explicație pe care o putem da atunci când încercăm să stabilim motivul pentru care un animal acționează în moduri complexe. Există un număr imens de animale al căror comportament este departe de a fi simplu. Aceste animale întâlnesc situații foarte diverse, în care, pentru a supraviețui,trebuie să reacționeze corespunzător. Flexibilitatea pe care aceste situații le cer este greu de explicat fără a face apel la conștiență.

Considerente evoluționiste

În a discuta despre comportament, luăm în considerare evoluția, care explică de ce există ființe conștiente, la urma urmei. Dacă există asemenea ființe, probabil deoarece le-a crescut șansele de a supraviețui și prin urmare, de a-și transmite genele următoarei generații de ființe simțitoare.

Există două modalități prin care considerentele evoluționiste pot duce la concluzia că o ființă are sau duce lipsă de abilitatea de a avea trăiri pozitive sau negative. Prima face referire la circumstanțele în care se află un animal și la capacitatea acestuia de a acționa în anumite feluri. Așa cum am indicat anterior, capacitatea de a simți apare în istoria evoluționară în directă legătură cu capacitatea de a acționa într-un fel sau altul.³

Am văzut anterior că această motivație are sens atunci când comportamentul unei ființe poate fi flexibil, adică complex și adaptabil circumstanțelor. Atunci când ceea ce ajută un animal să-și transmită genele este un tip foarte simplu de comportament, nu este neapărat necesar să aibă capacitatea de a conștientiza experiențele. În aceste cazuri, conștientizarea ar presupune o risipă de energie, din moment ce implică un cost metabolic considerabil. În cazul oamenilor, până la 20% din energia consumată este folosită în menținerea unui creier activ. O parte din această energie este folosită pentru a îndeplini funcții care nu au legătură cu experiența subiectivă, dar o porțiune semnificativă este implicată în producerea și menținerea conștienței. În cazul animalelor cu un raport creier-corp mai scăzut decât al oamenilor, această porțiune nu este atât de mare, dar este, per total, suficient de mare. Dacă conștiența nu ar fi esențială în executarea unui comportament necesar în supraviețuire, ar fi o povară, deoarece ar consuma inutil energie care ar putea fi folosită în îndeplinirea altor funcții utile.⁴ Această situație s-ar întâlni la ființe care nu sunt capabile să se miște, cum ar fi plantele sau fungii.
Mai există o metodă prin care considerentele evoluționare ne pot ajuta să stabilim dacă o ființă este sau nu conștientă: înrudirea. Să luăm în considerare cazul speciilor foarte apropiate ca rudenie, cum ar fi cel al speciilor recent divergente de la copacul evoluționar. Avem anumite motive să credem că, dacă membrii uneia dintre aceste două specii sunt conștienți, atunci și cei ai celeilalte sunt. (Unele exemple se dau în secțiunea despre care dintre specii sunt conștiente.⁵)

Fiziologie

Prezența unui sistem nervos central

Criteriul care ar trebui să fie factorul determinant în stabilirea acelor ființe care sunt conștiente constă în dovezi din domeniul fiziologiei. Structura fizică și funcționarea asociată ei sunt ceea ce determină măsura în care o ființă are experiențe conștiente. Cu toate acestea, în momentul de față nu știm mecanismule prin care acest proces funcționează. Pentru a fi simțitoare, o ființă trebuie să aibă o anume structură fizică, dar avem doar o idee vagă despre natura acestei structuri. Această idee este explicată în secțiunea privind problema conștiinței.

Simpla posesie a unui sistem nervos nu este condiție suficientă pentru conștiență, dacă sistemul nervos nu este centralizat. În ziua de azi, știm doar că sistemul nervos central este necesar conștientizării.

Totuși, complexitatea unui sistem nervos central poate varia considerabil. Cele mai simple sisteme nervoase constau strict în ganglioni neuronali, care sunt compuși dintr-o combinație de nervi diverși. Aceștia pot varia în complexitate, de la structuri foarte simple la creiere dezvoltate complet. Până și creierele complet dezvoltate pot varia semnificativ prin gradul lor de organizare internă. Un creier foarte simplu poate fi doar cu puțin mai dezvoltat decât un ganglion nervos complex.

Mai mult de atât, pot exista diferențe considerabile în gradul lor de centralizare. Octopodele, de exemplu, sunt moluște cu un sistem nervos central mult mai complex decât cel al multor vertebrate. Organizarea sistemului nervos al octopozilor și al vertebratelor este foarte diferit datorită diferențelor din istoriile evoluționare respective. Totuși, complexitatea comportamentului prezentat de octopozi duce la concluzia că sunt ființe conștiente. Din acest motiv, știm că starea de conștiență nu implică o configurare cerebrală ca a noastră, ca acea a mamiferelor, sau chiar ca cea a vertebratelor.⁶ Mai mult, acest lucru sugerează că modul de organizare a sistemului nervos necesar pentru experiențele pozitive sau negative ar putea fi foarte simplu. Un astfel de mod de organizare ar fi realizat printr-o structură antică dezvoltată înaintea manifestării complexității structurale care se observă la sistemul nervos al unui octopus sau al unui mamifer. De aici concluzia că animalele capabile de experiențe conștiente sunt foarte numeroase.

Criterii fiziologice altele decât structura nervoasă

Criteriul structurii nervoase reprezintă un criteriu esențial pentru a decide dacă o ființă este conștientă, dar există și alte criterii. Nu am putea, doar în baza acestor criterii, să tragem concluzia că o ființă fără un sistem nervos central este conștientă; dar acestea furnizează dovezi adiționale pentru ideea conștienței în cazul ființelor care nu posedă un sistem nervos central.

Unul dintre aceste criterii face referire la unele chimicale care, în multe cazuri, au rol de analgezice. Un anume număr de animale, despre care putem presupune că sunt conștiente (printre acestea, chiar noi), produc diverse substanțe care au rolul de a ne atenua suferința în situații în care nu ne sunt utile (de exemplu, atunci când trebuie să fugim de ceva ce ne amenință). Cu toate acestea, un număr mare de nevertebrate cu sisteme nervoase centrale foarte simple secretă deasemeni aceste substanțe. Indiscutabil, funcțiile acestor substanțe ar putea fi diferite la aceste organisme, dar în principiu, este normal să credem că ar putea avea același rol, din considerente evoluționare.⁷

Un alt criteriu este posesia unor promotori precum nociceptorii. Funcția acestor receptori este de a transmite informații creierului despre vătămarea țesuturilor.⁸ Nocicepția este detectarea stimulilor senzoriali nocivi sau potențial nocivi. Are loc atunci când țesuturile unui organism sunt afectate într-un fel care cauzează sau ar putea cauza un prejudiciu. Acest prejudiciu este detectat în țesuturi, iar informația este transmisă de-a lungul sistemuluui nervos. Acesta este mecanismul care ne permite să simțim durerea și alte senzații fizice (cum ar fi căldura sau răceala).

Prin urmare, am putea crede că studiul conștienței ar putea fi redus la studiul nocicepției. Ar fi, totuși, greșit. Motivul este acela că informația care se primește și se transmite prin procesul de nocicepție nu produce, ca atare, o senzație de durere. Pentru ca durerea să fie simțită, acea informație trebuie să fie primită de către un creier care este organizat astfel încât să-l facă nu doar capabil să o proceseze, dar s-o proceseze într-un mod care rezultă în experiența pe care o codifică. Iar ceea ce ne este necunoscut în ziua de azi este felul în care creierele trebuie să fie organizate pentru a da naștere acestei experiențe.

Totuși, deși transmiterea informației prin nocicepție nu este echivalentă cu experiența suferinței, în animale cum am fi noi este o precondiție a ei. Mai mult, nocicepția nu are funcții adiționale. În lumina acestui fapt, atunci când luăm în considerare o ființă cu un sistem nervos central cu structură care susține nocicepția, putem presupune că acea creatură are capacitatea de a suferi și de a avea plăcere (este conștientă).

Cu toate acestea, deși putem spune acest lucru, problema categorisirii ființelor conștiente este încă nerezolvată, deoarece pot exista ființe care sunt capabile de experiențe, dar care nu au nociceptori. Acest lucru ar fi posibil în cazul animalelor cu transmițători de durere foarte simpli.

---

Lecturi suplimentare

Allen, C. (1992) “Mental content and evolutionary explanation”, Biology and Philosophy, 7, pp. 1-12.

Allen, C. & Bekoff, M. (1997) Species of mind, Cambridge: MIT Press.

Baars, B. J.  (2001) “There are no known differences in brain mechanisms of consciousness between humans and other mammals”, Animal Welfare, 10, suppl. 1, pp. 31-40.

Beshkar, M. (2008) “The presence of consciousness in the absence of the cerebral cortex”, Synapse, 62, pp. 553-556.

Chandroo, K. P.; Yue, S. & Moccia, R. D. (2004) “An evaluation of current perspectives on consciousness and pain in fishes”, Fish and Fisheries, 5, pp. 281-295.

Darwin, C. (1967 [1871]) Descendenţa omului şi selecţia sexuală, Bucureşti: Editura Academiei Române.

Dawkins, M. S. (1993) Through our eyes only? The search for animal consciousness, New York: W. H. Freeman.

Dawkins, M. S. (2001) “Who needs consciousness?”, Animal Welfare, 10, suppl. 1, pp. 19-29.

DeGrazia, D. (1996) Taking animals seriously: Mental life & moral status, Cambridge: Cambridge University Press.

Dretske, F. I. (1999) “Machines, plants and animals: the origins of agency”, Erkenntnis, 51, pp. 19-31.

Edelman D. B. & Seth, A. K. (2009) “Animal consciousness: A synthetic approach”, Trends in Neuroscience, 9, pp. 476-484.

Farah, M. J. (2008) “Neuroethics and the problem of other minds: implications of neuroscience for the moral status of brain-damaged patients and nonhuman animals”, Neuroethics, 1, pp. 9-18.

Griffin, D. R. & Speck, G. B. (2004) “New evidence of animal consciousness”, Animal Cognition, 7, pp. 5-18.

Jamieson, D. (1998) “Science, knowledge, and animals minds”, Proceedings of the Aristotelian Society, 98, pp. 79-102.

Panksepp, J. (2004) Affective neuroscience: The foundations of human and animal emotions, New York: Oxford University Press.

Radner, D. & Radner, M. (1989) Animal consciousness, Buffalo: Prometheus.

Robinson, W. S.  (1997) “Some nonhuman animals can have pains in a morally relevant sense”, Biology and Philosophy, 12, pp. 51-71.

Sneddon, L. U. (2009) “Pain perception in fish: Indicators and endpoints”, ILAR Journal, 50, pp. 338-342 [accesat la 30.12.2020].

---

Note