Argumentul suprapunerii speciilor

Argumentul suprapunerii speciilor

Aşa după cum arată secțiunea despre argumentele împotriva specisismului desconsiderarea animalelor non-umane a fost susţinută în diverse moduri. Unul e afirmația că nu trebuie să respectăm pe deplin animalele non-umane deoarece le lipsesc anumite capacităţi. Acestea sunt de obicei intelectuale, sau legate de intelect, cum ar fi folosirea unui limbaj sau capacitatea de a avea responsabilităţi.1

Un alt mod de a justifica desconsiderarea animalelor non-umane este de a pretinde că oamenii ar trebui să respecte alţi oameni, dar nu şi animale, deoarece oamenii au o relaţie specială unii cu alţii, dar nu au astfel de relaţii cu alte animale, sau au relaţii diferite cu ele de cele împărtășite cu oamenii. Astfel se afirmă că oamenii iubesc alţi oameni și au solidaritate şi simpatie față de aceștia, dar nu au astfel de relații cu alte animale şi pot discrimina împotriva lor. În alte cazuri, se susține că aceste legături sunt relaţii de putere. Adică oamenii sunt mai puternici decât animalele non-umane şi le pot desconsidera după bunul lor plac, în timp ce trebuie să respecte alţi oameni deoarece au un nivel similar de putere.2

Argumentul suprapunerii speciilor arată că aceste afirmaţii nu reuşesc să demonstreze că oamenii ar trebui respectaţi mai presus de alte animale şi sugerează că astfel de pretenţii ar trebui respinse.3

Premisa şi concluziile ce rezultă din aceste afirmaţii pot fi prezentate după cum urmează:

(1) Este acceptabil să nu le acorzi recunoaştere morală completă celor care nu deţin anumite capacităţi intelectuale, sau cărora le lipsesc anumite relaţii speciale cu alţii.

(2) Nu toţi oamenii au anumite capacităţi intelectuale sau relaţii speciale cu alte persoane.

(3) Este acceptabil să refuzi considerația morală completă acelor oameni cărora le lipsesc anumite capacităţi intelectuale sau relaţii speciale cu alte persoane.

Dacă acceptăm cele două premise ale argumentului, (1) şi (2), atunci concluzia, adică punctul (3), trebuie acceptată. Punctul 3 derivă logic din 1 şi 2. Concluzia argumentului nu poate fi evitată.

Trebuie deasemeni să observăm că a doua premisă a argumentului este de necontestat. Este un fapt recunoscut că există persoane care nu posedă anumite capacităţi intelectuale. Chiar dacă majoritatea oamenilor le au, există mulţi alţii care nu le deţin. De asemenea, sunt multe relaţii speciale pe care majoritatea oamenilor le au, precum relaţii de dragoste sau de solidaritate. Dar există şi oameni care nu au astfel de relaţii cu alte persoane. Acesta este cazul multor orfani sau persoane în vârstă. Dacă aceste relaţii sunt relaţii de putere, înseamnă că mulţi oameni sunt sclavi.

Aceasta înseamnă că există o singură metodă prin care concluzia argumentului poate fi evitată: prin renunţarea la prima premisă. Adică trebuie să respingem părerea potrivit căreia este acceptabil să privim cu mai puţină consideraţie interesele celor care nu au anumite capacităţi sau relaţii cu noi sau cu alte animale. Dar aceasta, în mod evident, înseamnă că nu mai putem folosi acest argument pentru a discrimina împotriva animalele non-umane.

Acest argument arată că, dacă încercăm să apărăm punctul de vedere conform căruia oamenii ar trebui favorizaţi în detrimentul altor animale, nu o putem face susţinând că oamenii sunt singurii care îndeplinesc anumite condiţii, cel puţin nu dacă îndeplinirea acelor condiţii poate fi verificată. Desigur, cei care susțin antropocentrismul pot dori în continuare să susţină acest punct de vedere, afirmând că numai oamenii pot îndeplini anumite condiţii, într-un mod imposibil de verificat, dar această părere va fi combătută de argumentul împotriva luării de bună.

Ca urmare, avem următoarea alegere. Putem accepta ideea că cei care nu deţin capacităţile şi relaţiile menţionate mai înainte ar trebui desconsideraţi sau trataţi cu mai puţin respect. Ar însemna că animalele non-umane dar şi mulţi oameni nu vor fi demni de respect. Sau putem respinge acest argument şi susţine că pentru a fi respectat trebuie doar să ai interese, adică să fii conştient.

Acest argument demonstrează deasemeni că deţinerea anumitor capacităţi intelectuale sau relaţii speciale nu sunt condiţii acceptabile de îndeplinit pentru a fi tratat cu respect. Nu sunt condiţii relevante pentru aceasta, după cum o demonstrează şi argumentul relevanţei.

Argumentul suprapunerii speciilor a fost deseori numit “argumentul cazurilor marginale”.4 Dar acest nume poate fi înşelător şi inexact (nu este surprinzător dat fiind faptul că cel care l-a inventat a fost un susţinător al specisismului).5 Numele sugerează că situaţiile în care oamenii nu reușesc să îndeplinească criteriile menţionate mai sus sunt unele marginale. Dar nu sunt. Oamenii care nu au capacităţile şi relaţiile menţionate sunt complet umani, nu doar pe jumătate, aşa cum termenul “marginal” sugerează. O mulţime de oameni se află în această situaţie, deci cazurile lor nu pot fi considerate marginale nici din acest punct de vedere. Este mult mai logic să subliniem faptul că există o suprapunere între diferite specii referitor la modul în care îndeplinesc anumite cerinţe considerate necesare pentru a fi respectate, deci aceste condiţii nu pot fi îndeplinite de toţi membri unei specii (de ex. fiinţele umane) şi doar de ei.

Argumentul diferenţelor dintre oameni

Un argument înrudit, dar distinct faţă de cel anterior este ceea ce numim argumentul diferenţelor dintre oameni. Acesta susţine că, dacă capacităţile intelectuale sunt relevante pentru acordarea respectului, atunci ar trebui să acceptăm că gradul de respect pe care un individ îl primeşte ar trebui să depindă de capacităţile sale intelectuale.

Dacă ar fi așa, atunci ar trebui să ajungem la concluzia că sunt unii oameni care merită mai mult respect decât alţii şi că nimeni nu va fi respectat ca un egal. Unii oameni ar merita mult mai puţin respect decât multe animale non-umane (argumentul suprapunerii speciilor de asemenea demonstrează acest lucru).

Astfel, celor cu capacităţi extraordinare li s-ar acorda mult mai mult respect decât altora. Înseamnă că interesele oamenilor precum Newton, Einstein, Aristotel şi Leonardo da Vinci merită mai multă atenţie şi respect decât ale altor oameni. Această abordare elitistă nu este uşor de acceptat.

Dar asta nu este tot. Când privim lucrurile la o scară mai mică, dacă există un conflict de interese între doi oameni şi unul dintre ei are capacităţi cognitive mai mari, interesele acestuia vor prima. Acest argument poate fi prezentat astfel:

(1) Este acceptabil să îi tratăm pe cei cu o capacitate intelectuală superioară mai bine decât pe cei cu o capacitate intelectuală scăzută.

(2) Oamenii au capacităţi intelectuale diferite.

(3) Oamenii care au o capacitate intelectuală superioară ar trebui trataţi mai bine decât cei care au o capacitate intelectuală scăzută.

(3’) Oamenii care au o capacitate intelectuală scăzută ar trebui trataţi mai rău decât cei care au o capacitate intelectuală superioară.

Aceasta contravine valorilor pe care cei mai mulţi dintre noi le au. Majoritatea oamenilor cred că toate fiinţele umane ar trebui să fie respectate în mod egal. Dar, după cum am văzut, este un argument pe care va trebui să-l respingem dacă acceptăm ideea că putem discrimina împotriva animalelor non-umane deoarece nu posedă anumite capacităţi intelectuale.

Acelaşi argument poate fi folosit dacă, în loc să vorbim despre capacităţi intelectuale, afirmăm că animalele non-umane nu ar trebui respectate deoarece le lipsesc alte capacităţi (cum ar fi stăpânirea limbajul sau capacitatea de a-i respecta pe alţii) deoarece în cazul oricărei capacități vor exista întotdeauna oameni care o deţin într-o mai mare măsură şi oameni care o deţin într-o măsură mai mică sau deloc.

Deci, cei care cred că este justificat să trateze animalele non-umane într-un mod nefavorabil pe baza capacităţilor acestora nu pot susţine tratament identic pentru toţi oamenii. Pare greu de acceptat, cel puţin pentru majoritatea oamenilo şi înseamnă că ar trebui să ne schimbăm poziţia în legătură cu acest subiect şi să respingem argumentele care le refuză consideraţia morală totală animalelor non-umane.


Lecturi suplimentare

Arneson, R. J. (1999) “What, if anything, renders all humans morally equal”, in Jamieson, D. (ed.) Singer and his critics, Oxford: Blackwell, pp. 103-128.

Bernstein, J. H. (1998) On moral considerability: An essay on who morally matters, Oxford: Oxford University Press.

Cushing, S. (2003) “Against ‘humanism’: Speciesism, personhood and preference”, Journal of Social Philosophy, 34, pp. 556-571.

DeGrazia, D. (1996) Taking animals seriously: Mental life and moral status, Cambridge: Cambridge University Press.

Ehnert, J. (2002) The argument from species overlap, teza de masterat, Blacksburg: Virginia Polytechnic Institute and State University [accesat la 23.08.2018].

Frey, R. G. & Paton, William (1989) “Vivisection, morals and medicine: An exchange”, in Regan, T. & Singer, P. (eds.) Animal rights and human obligations, Englewood Cliffs: Prentice Hall, pp. 223-226.

Horta, O. (2010) “What is speciesism?”, Journal of Agricultural and Environmental Ethics, 23, pp. 243-266 [accesat la 30.11.2013].

Kaufman, F. (1998) “Speciesism and the argument from misfortune”, Journal of Applied Philosophy, 15, pp. 155-163.

McMahan, J. (1996) “Cognitive disability, misfortune, and justice”, Philosophy and Public Affairs, 25, pp. 3-35.

McMahan, J. (2002) The ethics of killing: Problems at the margins of life, Oxford: Oxford University Press.

Pluhar, E. (1996) Beyond prejudice: The moral significance of human and nonhuman animals, Durham: Duke University Press.

Regan, T. (1979) “An examination and defense of one argument concerning animal rights”, Inquiry, 22, pp. 189-219.

Singer, P. (2009 [1975]), Animal liberation, New York: Harper Perenial Modern Classics.

Wilson, S. D. (2005) “The species-norm account of moral status”, Between the Species, 13 (5) [accesat la 13.02.2013].


Notes

1 Francis, L. P. & Norman, R. (1978) “Some animals are more equal than others”, Philosophy, 53, pp. 507-527. McCloskey, H. J. (1979) “Moral rights and animals”, Inquiry, 22, pp. 23-54. Leahy, M. P. T. (1991) Against liberation: Putting animals in perspective, London: Routledge. Carruthers, P. (1992) The animals issue: Moral theory in practice, Cambridge: Cambridge University Press.

2 Narveson, J. (1987) “On a case for animal rights”, The Monist, 70, pp. 31-49. Becker, L. C. (1983) “The priority of human interests”, in Miller, H. B. & Williams, W. (eds.) Ethics and animals, Clifton: Humana Press, pp. 225-242. Midgley, M. (1983) Animals and why they matter, Athens: University of Georgia Press. Callicott, J. B. (1989) In defense of the land ethic: Essays in environmental philosophy, Albany: The State University of New York Press. Petrinovich, L. (1999) Darwinian dominion: Animal welfare and human interests, Massachusetts: MIT Press.

3 Acest argument există de ceva vreme. A se vedea Bentham, J. (1996 [1907]) Introduction to the principles of moral and legislation, Oxford: Clarendon, p. 282n; Porphyry (1823 [ca. 280]) Abstinence from animal food, London: Thomas Taylor [accesat la 12.11.2012]; Horta, O. (2014) “The scope of the argument from species overlap”, Journal of Applied Philosophy, 31, pp. 142-154 [accesat la 25.10.2014].

4 Pluhar, E. (1987) “The personhood view and the argument from marginal cases”, Philosophica, 39, pp. 23-38. Dombrowski, D. A. (1997) Babies and beasts: The argument from marginal cases, Chicago: University of Illinois.

5 Narveson, J. (1977) “Animal rights”, Canadian Journal of Philosophy, 7, pp. 161-178.