Simțământul animalelor
Sentiența (>eng. sentience) este capacitatea de a fi afectat în mod pozitiv sau negativ. Este capacitatea de avea anumite experiențe. Nu este doar capacitatea de a percepe stimuli sau de a reacționa la anumite acțiuni ,ca și în cazul unei mașini care execută anumite funcții atunci când apăsăm un buton. Sentiența, sau capacitatea de a simți, este ceva diferit, și anume capacitatea de a primi și de a reacționa în mod conștient la acești stimuli, experimentându-i din interior.
A fi simțitor înseamnă a fi conștient
O ființă conștientă este un subiect al experienței, adică o entitate care poate să resimtă ceea ce i se întâmplă. Un organism poate fi subiect al experienței numai dacă este organizat astfel încât să aibă capacitatea de a fi conștient și dacă există anumite structuri, precum un sistem nervos, care funcționează pentru a da naștere efectiv conștiinței.
„A fi conștient” este sinonim cu „a avea experiențe”. A spune că cineva a avut o anumită experiență, este echivalent cu a spune că este conștient de acest lucru. Cu alte cuvinte, a fi conștient este sinonim cu a fi simțitor (capabil să aibă experiențe pozitive sau negative). Așadar, când o creatură nu mai este conștientă, aceasta nu mai poate trăi experiențe și astfel încetează să mai fie un individ, un subiect. De exemplu, când cineva suferă un accident care îi distruge în mod ireversibil capacitatea de conștiință, subiectul încetează să existe, chiar dacă corpul este încă în viață.
A fi simțitor înseamnă a fi capabil de a fi afectat în mod pozitiv sau negativ
Motivul pentru care conștiința sau sentiența este crucială pentru moralitate este că experiențele, care pot fi avute numai de ființele conștiente, pot fi pozitive sau negative pentru indivizii care le posedă. Ele pot afecta ființa în bine sau în rău. O altă definiție asemănătoare a sentienței este, așadar, capacitatea de a suferi prejudicii sau beneficii.
Există câteva clarificări importante de făcut cu privire la semnificația termenilor „prejudiciu” și „beneficiu”.
Există anumite obiecte care pot fi deteriorate, dar nu vătămate. Există obiecte cu ajutorul cărora executăm anumite funcții, precum un ciocan, și obiecte care execută anumite funcții singure pentru noi de la sine, cum ar fi o mașină. Dacă ceva se întâmplă cu aceste obiecte în așa fel încât acestea nu mai pot executa aceste funcții, spunem că sunt deteriorate. Dar acest tip de deteriorare este foarte diferit de modurile în care o ființă simțitoare poate fi rănită. Un obiect nu poate fi vătămat. Un obiect nu poate fi conștient de deteriorarea care i-a fost adusă și nici nu poate fi afectat în nici un fel, deoarece obiectul nu este un individ care poate simți suferință sau plăcere.
Folosirea termenilor „suferință” și „plăcere”
În general, atunci când facem referire la experiențe pozitive, folosim termeni precum „plăcere”, „bunăstare” sau „fericire”; când ne referim la experiențe negative utilizăm termeni precum „durere”, „suferință” și alte sinonime. Această terminologie poate fi uneori înșelătoare, făcându-ne să credem că se referă doar la anumite tipuri de experiențe pozitive sau negative. În mod specific, cuvintele „plăcere” și „suferință” sunt adeseori identificate cu plăcerea și durerea fizică. Alteori, acestea se pot referi la experiențe pozitive și negative cu caracter ceva mai larg, precum plăcerile și durerile psihice. Dar nu ar putea să includă, de exemplu, sentimentul de satisfacție pe care îl avem atunci când am terminat o sarcină importantă.
Totuși, toate acestea pot fi confuze și înșelătoare. Dacă folosim acești termeni pentru a discuta despre conștiință, despre sentiență, trebuie să fie ca sinonime pentru orice fel de experiență pozitivă sau negativă, pentru orice formă de conștiință care se simte bine sau rău pentru individ. Dacă deducem de aici că experiențele negative pot fi identificate într-un sens larg cu termenul de „suferință”, iar cele pozitive pot fi identificate cu termenul de „plăcere”, un alt nume pentru sentiență ar putea fi „capacitatea de suferință și de plăcere”. Cei care preferă să folosească acești termeni într-un sens mai restrâns (pentru a se referi doar la durerile și plăcerile fizice, de exemplu), nu ar trebui să definească sentiența, conștiința prin „capacitatea de a simți plăcere și durere”. Cei care folosesc această expresie se referă la sentiență, adică la toate tipurile de experiențe pozitive sau negative.
Stările mentale sunt experiențe
Un alt sinonim folosit uneori pentru „conștient” sau „simțitor” este „care are stări mentale”. Numai o minte poate să aibă stări mentale. Mintea este pur și simplu un subiect al experienței. O stare mentală este, așadar, orice fel de experiență, chiar și una simplă precum plăcerea sau durerea fizică. Cu toate acestea, cuvântul „minte” este adesea folosit cu sens diferit, pentru a desemna anumite funcții cognitive sau abilități intelectuale complexe asociate cu gândirea și învățarea. Înțeles în acest sens, termenul „minte” semnifică ceva foarte diferit față de termenii „sentiență” și „conștiință”. Pentru a avea ceea ce se numește din punct de vedere tehnic o stare mentală nu este necesară deținerea anumitor abilități intelectuale complexe; tot ce este necesar este posesia unei conștiințe, indiferent de câte alte facultăți cognitive ar putea lipsi. Așadar, există motive puternice pentru care să credem că multe animale neumane au stări mentale.
Lecturi suplimentare
Allen, C. & Bekoff, M. (1997) Species of mind: The philosophy and biology of cognitive ethology, Cambridge: MIT Press.
Bateson, P. (1991) “Assessment of pain in animals”, Animal Behaviour, 42, pp. 827-839.
Bonica, J. (1990) The management of pain, 2nd ed., Philadelphia: Lea and Febiger.
Broom, D. M. (1991) “Animal welfare: Concepts and measurement”, Journal of Animal Science, 69, pp. 4167-4175.
Chandroo, K. P.; Duncan, I. J. H. & Moccia, R. D. (2004) “Can fish suffer?: Perspectives on sentience, pain, fear, and stress”, Applied Animal Behavior Science, 86, pp. 225-250.
Dawkins, M. S. (1980) Animal suffering: The science of animal welfare, London: Chapman and Hall.
DeGrazia, D. (1996) Taking animals seriously: Mental life and moral status, Cambridge: Cambridge University Press.
DeGrazia, D. & Rowan, A. (1991) “Pain, suffering, and anxiety in animals and humans”, Theoretical Medicine and Bioethics, 12, pp. 193-211.
Griffin, D. R. (1981) The question of animal awareness, Los Altos: William Kaufman.
Griffin, D. R. (1992) Animal minds, Chicago: Chicago University Press.
Rollin, B. E. (1989) The unheeded cry: Animal consciousness, animal pain, and science, Oxford: Oxford University Press.
Sherwin, C. M. (2001) “Can invertebrates suffer? Or, how robust is argument-by-analogy?”, Animal Welfare, 10, suppl. 1, pp. 103-118.
Sneddon, L. U. (2004) “Evolution of nociception in vertebrates: Comparative analysis of lower vertebrates”, Brain Research Reviews, 46, pp. 123-130.
Vinding, M. (2014) A copernican revolution in ethics, Los Gatos: Smashwords, [pp. 4-17, accesat la 1.07.2014].
Weary, D. M.; Niel, L.; Flower, F. C. & Fraser, D. (2006) “Identifying and preventing pain in animals”, Applied Animal Behaviour Science, 100, pp. 64-76.
Weiskrantz, L. (1995) “The problem of animal consciousness in relation to neuropsychology”, Behavioral Brain Research, 71, pp. 171-175.