Argumentul imparțialității
Argumentul imparțialității afirmă că specisismul este incompatibil cu dreptatea. Poate fi prezentat împotriva oricărei poziții care ar susține că este justificat să tratăm animalele mai rău decât ființele umane. Conform argumentului imparțialității, a menține o astfel de perspectivă este o formă de discriminare.1
Argumentul arată că următoarele trei idei nu pot fi susținute simultan:
(1) O decizie poate fi dreaptă doar dacă este luată în mod imparțial.
(2) Dacă s-ar discrimina împotriva noastră așa cum se face împotriva animalelor non-umane, ni s-ar părea inacceptabil.
(3) Discriminarea împotriva animalelor non-umane este acceptabilă.
Este foarte greu să respingem primul punct de vedere. Consecințele ar fi enorme, din moment ce ar contraveni unui concept considerat de majoritatea oamenilor ca stând la baza eticii și a justiției.
Al doilea punct de vedere este deasemeni greu de negat. Ar fi cei care, intenționând să nege nevoia de a respecta animalele non-umane, pot susține că nici noi nu ar trebui să fim respectați dacă am fi în locul lor. Dar e greu de crezut. Dacă suntem cinstiți cu noi înșine, ne-ar fi greu să respingem ideea că nu am vrea ca alții să se comporte față de noi așa cum ne comportăm noi de obicei cu animalele non-umane (exploatându-le, spre exemplu, sau refuzând să le ajutăm).
Dacă acceptăm prima idee de mai sus, nu putem susține al treilea punct de vedere – nu putem spune că discriminarea împotriva animalelor non-umane este acceptabilă, pentru că ar cauza o contradicție între ceea ce credem că e drept în anumite cazuri și ceea ce credem că e drept în altele (în funcție doar de cine suferă discriminarea, noi sau alții).
Totuși, mulți oameni vor să adopte toate aceste trei perspective. Pentru a încerca să evite contradicția care reiese de aici, unii încearcă să susțină că există motive pentru care nu ar trebui să fie tratați precum animalele dacă ar fi în locul acestora. Spre exemplu, susțin că ar trebui respectați pentru că aparțin speciei umane, sau pentru că au anumite capacități care le lipsesc altor animale.
Dar un asemenea răspuns nu este valid. Cineva care s-ar pune cu adevărat în locul altora nu ar face o asemenea afirmație.
Un alt fel de a analiza acest lucru este de a ne imagina o situație ipotetică pentru a ne gândi la ce înseamnă dreptate. Imaginați-vă că am ști că urmează să ne naștem pe lume, dar nu am ști ce loc vom avea. Să presupunem că n-am ști ce sex sau specie am fi, ce capacități intelectuale am avea, etc. Să mai presupunem c-am putea decide, în acea formă pre-întrupată, ce principii morale și politice ar avea această lume.2
Acest scenariu imaginar este folositor pentru că are de-a face cu dreptatea condițiilor. Într-un asemenea caz, dacă am acționa în funcție de cum am putea fi afectați, am susține ideea că nimeni nu ar trebui să fie expus discriminării de orice fel. Ne-am opune oricărui lucru care ar rezulta în discriminarea noastră pe baza lipsei anumitor capacități. Ne-am opune deasemeni ideii că unii ar trebui să primească mai multe avantaje decât alții doar datorită apartenențe lor la un anume grup.
Apartenența la un grup e o chestiune de circumstanțe. (Din acest motiv, așa cu se explică în secțiunea A lua drept adevăr ceea ce trebuie demonstrat în prealabil, apărarea ideii de specisism doar pe baze arbitrare e nejustificată.). Dacă cei care susțin specisismul ar aparține altei specii, ar suferi aceleași prejudicii pe care le suferă non-umane în prezent.
Prin urmare, în situația descrisă mai sus, dacă am fi cu adevărat imparțiali, în eventualitatea în care ne-am putea naşte ca animale non-umane, am alege o situație în care interesele animalelor non-umane ar fi protejate corespunzător.3
Toate acestea înseamnă, pe scurt, că dacă privim lucrurile imparțial, nu am accepta tratarea animalelor non-umane mai rău decât oamenii. Prin urmare, punctul de vedere cum că animalele non-umane ar trebui tratate mai rău ca oamenii e nedrept. Este o formă de discriminare.
Cei mai mulți dintre noi presupun că situațiile în care ceilalți au avea de câștigat din prejudicierea noastră prin tratament inegal ar fi inacceptabile. Imparțialitatea înseamnă că, dacă s-ar inversa situația, nu am accepta o situație în care am avea de câștigat de pe urma prejudicierii altora prin tratament inegal. Acest fapt ne arată că trebuie să facem o alegere între consecvență și discriminare, incluzând specisismul. Dacă continuăm să discriminăm împotriva animalelor non-umane, atunci nu mai susținem un punct de vedere drept și consecvent, prin urmare acceptabil moral.
Lecturi suplimentare
Baier, K. (1958) The moral point of view: A rational basis of ethics, Ithaca: Cornell University Press.
Barry, B. (1995) Justice as impartiality, Oxford: Oxford University Press.
Brandt, R. (1954) “The definition of an ‘ideal observer’ in ethics”, Philosophy and Phenomenological Research, 15, pp. 407-413.
Gert, B. (1995) “Moral impartiality”, Midwest Studies in Philosophy, 20, pp. 102-127.
Hare, R. M. (1981) Moral thinking, Oxford: Oxford University Press.
Harsanyi, J. C. (1977) Rational behavior and bargaining equilibrium in games and social situations, Cambridge: Cambridge University Press.
Henberg, M. C. (1978) “Impartiality”, Canadian Journal of Philosophy, 8, pp. 715-724.
Kekes, J. (1981) “Morality and impartiality”, American Philosophical Quarterly, 18, pp. 295-303.
Nagel, T. (1986) The view from nowhere, New York: Oxford University Press.
Nagel, T. (1991) Equality and partiality, New York: Oxford University Press.
Rawls, J. (2001) Justice as fairness: A Restatement, Cambridge: Belknap.
Sidgwick, H. (1907) The methods of ethics, 7th ed., London: Macmillan [accesat la 15.02.2018].
Singer, P. (1972) “Famine, affluence, and morality”, Philosophy and Public Affairs, 1, pp. 229-243.
Teitelman, M. (1972) “The limits of individualism,” Journal of Philosophy, 69, pp. 545-556.
Wolf, S. (1992) “Morality and partiality”, Philosophical Perspectives, 6, pp. 243-259.
Notas
1 Lippert-Rasmussen, K. (2006) “Private discrimination: A prioritarian, desert-accommodating account”, San Diego Law Review, 43, pp. 817-856. Horta, O. (2010) “Discrimination in terms of moral exclusion”, Theoria: Swedish Journal of Philosophy, 76, pp. 346-364 [accesat la 13.02.2014].
2 Modelul pe care se bazează acest argument este prezentat în: Harsanyi, J. C. (1982) “Morality and the theory of rational behaviour”, Sen, A. K. & Williams, B. A. O. (eds.) Utilitarianism and beyond, Cambridge: Cambridge University Press, pp. 39-62; así como en Brandt, R. B. (1979) A theory of the good and the right, Oxford: Clarendon. Cu toate acestea, cea mai cunoscută prezentare a sa se găsește în: Rawls, J. (1999 [1971]) A theory of justice, rev. ed., Cambridge: Harvard University Press. O versiune alternativă poate fi văzută și la: Scanlon, T. M. (1998) What we owe to each other, Cambridge: Belknap.
3 Pentru aplicarea acestui model la animale non-umane: VanDeVeer, D.(1979) “Of beasts, persons and the original position”, The Monist, 62, pp. 368-377; Rowlands, M. (2009 [1998]) Animal rights: Moral, theory and practice, 2nd ed., New York: Palgrave Macmillan. O lucrare în care ideea conform căreia condițiile justiției derivă dintr-o poziție în care examinăm problema în mod imparțial nu implică o considerare egală a animalelor non-umane este: Nussbaum, M. C. (2021 [2006]) Frontierele justitiei: dizabilitate, nationalitate, apartenenta de specie, Bucureşti: Editura Economica. Alte lucrări în care se apără ideea dreptății pentru animale, dar fără o formulare ca cea prezentată aici, sunt: Regan, T. & VanDeVeer, D. (eds.) (1982) And justice for all, Totowa: Rowan and Littlefield; Opotow, S. (1993) “Animals and the scope of justice”, Journal of Social Issues, 49, pp. 71-86. Vezi si: VanDeVeer, D. (1987) “Interspecific justice”, The Monist, 22, pp. 55-79.